Ce ai face dacă ai deveni invizibil pentru o zi? Despre deindividualizare.

Pe parcursul existenței (cel mai probabil în copilărie) ți-ai pus măcar o singură dată întrebarea ce ai face dacă ai deveni invizibil pentru o zi? Ai face o vizită la casele prietenilor, vecinilor, asistând subtil la discuțiile și rutina lor zilnică? Ai călători gratuit până la o destinație de vis sau ai face șotii celor din jur...poate acelei persoane care îți este profund antipatică?

Aruncând un ochi pe platforma Quora, am selectat câteva dintre răspunsurile utilizatorilor la această întrebare: unii s-ar plimba dezbrăcați , ar trage cu ochiul în biroul directorului de a ”fura meserie”, ar intra în casele unor persoane atractive să le observe rutina zilnică, ar sta în diverse locuri după ora închiderii (muzee, parcuri, companii), ar intra la concerte ori petreceri sau ar dansa chiar în mjlocul mall-ului. Alții ar fi curioși să afle rețetele și ingredientele secrete ale unor restaurante renumite sau ar oferi o palmă unchilor, mătușilor enervante. Favorita mea este dorința unei respondente de a lua în brațe acei copilași care se simt singuratici sau triști.

Ce s-ar schimba?

Devenind invizibili, am obține mai multă libertate în a alege ce dorim să facem. Ar dispărea teama de a fi judecați, deoarece am trece neobservați printre perechile de ochi din jur. Regulile sociale s-ar șterge și ele aparent ca prin minune, deoarece ceilalți nu ar avea pe cine să tragă la răspundere, nu ar exista nici martori.

Dacă facem o analiză asupra răspunsurilor personale dar și asupra celor oferite de respondenții de mai sus la această întrebare, observăm numeroase exemple de comportamente care contravin legii. Observăm totodată că am prinde mai mult curaj în a face în sfârșit acel lucru pe care în mod normal ne-am feri, de frica de a fi judecați, de lipsa resurselor materiale sau din cauza constrângerii legislative.

Putem deveni invizibili în viața reală?

Răspunsul este: DA! Te întrebi cum așa?

Amintește-ți ultima petrecere la care ai dansat „carefree” și te-ai simțit bine, în ciuda faptului că în mod normal te ferești de dans, având convingerea că ești cam nepriceput pe acest plan. Totuși, văzând că toți cei din jur dansează, ți-ai zis că oricum nimeni nu este atent CHIAR la mișcările tale...că nu te vede nimeni chiar dacă ești în mijlocul unei mulțimi.

Să îți mai pun o întrebare: dacă ai fi un dansator cam neîncrezător în propriul simț ritmic și ureche muzicală, unde ai alege totuși să participi la o rundă de dans? La o petrecere restrânsă cu 20 de invitați sau o petrecere de proporții mari de 100 de petrecăreți? Ce paradox...mai multe perechi de ochi, totuși o invizbilitate mai crescută...

Explicația oferită de către specialiști este una simplă: dacă am lua diverși indivizi, i-am deghiza și am forma un grup din ei, sentimentul resimțit de aceștia ar fi asemănător cu cel al devenirii invizibil. Nu s-ar recunoaște între ei la prima vedere și ar fi complet necunoscuți și celor din jur.

Acest fenomen se poate întâmpla și pe platformele social media, prin creearea unui cont fals și implicit a unei identități virtuale născocite, efectuând diverse acțiuni sub ”mantia” unui pseudonim. Devenind anonimi în viața reală este egal cu a deveni invizibili în mod metaforic. Devenim invizibili în viața de zi cu zi în proporții variate, în mod conștient sau involuntar nouă, ca în exemplul dat anterior pe ringul de dans sau în mijlocul unui miting anti-guvernamental.

Care este explicația?

În psihologie se vorbește despre deindividualizare, proces la care am face referire dacă am deveni invizibili pentru o zi. Deoarece acest fapt nu este posibil în viața reală, deindividualizarea se întâmplă în contexte diferite, de exemplu în cadrul grupului de suporteri la un meci de fotbal, în cadrul unui protest, sau al unei petreceri. Fenomenul care se întâmplă atunci când am deveni invizibili este asemănător cu ceea ce se petrece atunci când suntem participanți la un eveniment cu numeroși participanți și devenim astfel membrii unui grup social: în ambele cazuri ne scade simțul individualității împreună cu simțul responsabilității și a conștiinței de sine. În cadrul grupului devenim astfel într-o oarecare măsură mai „invizibili”, identitatea personală se contopește cu ceea a celorlați și comportamentele noastre pot fi astfel alterate.

În viața reală însă a deveni invizibili prin intermediul grupului poate fi o lamă cu două tăișuri: putem deveni invizibil prin conformare la normele grupului (ne inhibăm) sau putem din contră, să ne dezinhibăm atunci când grupul este destul de mare și simțim că ne asigură să acționăm cu anonimat.

Studiile de specialitate au demonstrat că acei luptători care se pictau pe față sau se mascau în timpul bătăliei, comiteau mai multe atrocități decât cei care nu făceau asta.

Iată un exemplu istoric pentru fenomenul deindividualizării, asemănător procesului modern prin care un pseudonim sau creearea unui cont fals prin folosirea pozei unui om de pe cealaltă parte a globului ne oferă un prilej din a ne pierde sinele personal, a deveni de nerecunoscut și astfel de a ne dezinhiba.

Aceste contexte dau frău liber la impulsuri, astfel putem vorbi de creșterea probabilității actelor antisociale. Simțul responsabilității personale dispare într-o oarecare măsură, pare că se divulgă și se împarte la acel ”eter” care este reprezentat de grup ca un întreg.

Orașele mari respectiv grupurile mari constituie totodată medii propice pentru deindividualizare, fapt dovedit și printr-un experiment din psihologia socială. Cercetătorii au plasat o mașină într-un oraș mic și una într-un oraș mare. Aceasta a rămas abandonată vreme de mai multe zile, săptămâni, iar cercetătorii au așteptat care va fi reacția oamenilor. Mașina abandonată în orașul mare a fost vandalizată și spartă într-un timp relativ foarte scurt, pe când în tot acest timp în orașul mic ea a fost neatinsă, fiind abordată doar de priviri curioase și atât.

Orașele mai mari astfel sunt medii propice pentru deindividualizare, pentru creearea acelei invizibilități relative când frica de a fi judecat se diminuează sub influența faptului că probabilitatea de a fi recunoscut este mai mică.

Iată că mantia invizibilității este prezentă și funcționează în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, oferindu-ne prilej să ne ascundem adevăratul sine sau din contră, să ne arătăm exact așa cum suntem, fără frici sau reticențe...însemnând asta atât aducerea la suprafață a tensiunilor noastre agresive sau a prinde curaj de a publica acele poezii superbe scrie în momente emoționale.

...

Tu ce faci când ești invizibil?