Ce înseamnă a fi „nebun”?
- Mar 18, 2021
- 3 min read
Adesea ne referim la o persoană ca fiind „nebună”... Ce anume mai exact stârnește reacția de a atribui această etichetă verbală? Ce este nebunia și ce înseamnă a fi nebun? De ce arătăm cu degetul și îi catalogăm pe unii ca fiind nebuni?
Mergem pe stradă și vedem un om cu părul colorat în toate culorile curcubeului, colega de la muncă plânge zilnic și este foarte irascibilă, pare că avem parte de tot comfortul material și totuși nu ne simțim fericiți, căsătoria dintre aceleași sexe devine legală din ce în ce mai multe state, vecina vorbește cu toate cele 7 pisici ale ei.... și această listă de exemple poate continua până la nesfărșit. A înnebunit lumea? Am înnebunit noi?... Acestea ar fi primele întrebări care ne vin în minte după ce citim situațile alăturate date ca exemplu, întrebări care pare că la nivel mental sunt întărite și de vocea bunicilor sau a părinților care adesea se plâng că a „înnebunit” societatea modernă...

Vă îndemn să facem un pas în spate și să abordăm tema cu o minte deschisă și curioasă...
Este esențial să înțelegem că specialiștii în domeniul sănătății mentale nu folosesc acest termen de „nebun”. Este complet neprofesional și mult prea vag, necongruent cu realitatea, chiar denigrator ca un individ să fie catalogat și numit astfel. În limbajul de specialitate diferențierea se face între sănătate și boală.
Sănătatea și boala sunt acele două categorii majore de clasificare care există atât în psihologie cât și în psihiatrie.
Ce înseamnă ele?

Norma care face diferența este astfel cea funcțională: indiferent de schimbările care se produc în jurul individului, el își găsește resursele să le facă față, se adaptează la mediu sau îl schimbă după bunul plac ca acesta să fie în concordanță cu nevoile proprii și astfel își creează sentimentul de satisfacție, fericire sau stabilitate.
Un om sănătos din punct de vedere psihic bifează toate aceste căsuțe, este un individ bine adaptat la mediul în care trăiește, funcționează pe toate planurile vieții în mod optim și independent, folosindu-se și valorificându-și resursele proprii. Are capacitatea de a ține un echilibru între impulsuri și moralitate, își acceptă, satisface și exteriorizează nevoile în mod optim și adaptat la mediu.
„Nebun” tradus în limbajul de specialitate ar viza partea de patologie/de boală, opusul criteriilor enumerate mai sus care marchează sănătatea. „Nebun” astfel vrea să desemneze portretul unui individ care întâmpină dificultăți majore în adaptarea la mediul în care trăiește, întâmpină totodată dificultăți semnificative pe plan profesional și emoțional (ex.: schimbare de multe locuri de muncă, comportamente inadecvate la locul de muncă, relații intime tumultoase, de scurtă durată sau absența acestora) cărora pare că nu le poate face față, manifestă astfel comportamente haotice și foarte schimbătoare, rezolvarea problemelor presupune o mare bătaie de cap și observăm astfel un mare disconfort pe plan psihic. La extreme, constatăm că se poate la ajunge până la faza în care acest individ reprezintă un pericol vital pentru societate sau chiar pentru sine.
Omul „nebun” este cel care nu se poate adapta la mediul lui, trăiește un mare discomfort psihic din cauza asta, nu își poate accesa sau folosi propriile resurse pentru a reveni la normal și este profund instabil, într-o constantă fugă de realitate. Distresul este la cote ridicate și sentimentul de neajutorare deasemenea.
„A fi nebun” tradus în termeni de specialitate delimitează un individ care este dezadaptat, profund tulburat, încât existența îi este îngreunată uneori în așa mare măsură că necesită spitalizare și ajutor de specialitate.
Criteriul pentru „nebunie” este dat astfel de dezadaptare, distres psihic și incapacitate de a gestiona optim propria existență, nicidecum de comportamente care la prima vedere par rebele, atipice, inovatoare sau chiar provocatoare, cum ar fi coloratul părului în curcubeu sau manifestarea atracției față de o persoană de același sex. Judecata spre care ne grăbim când vedem asemenea cazuri provine maidegrabă din neînțelegerea personală, de atacul perceput la convingerile și credințele proprii, văzând că poate exista și altceva în afară de ce ne-am obișnuit să vedem.

Boala astfel marchează suferință, absența funcționării bune și a stării de bine. Înseamnă distres, greutate și neputință de a remedia din forțe proprii. Având în vedere toate aceste informații și delimitări conceptuale vă invit să regândiți ce înseamna până acum pentru dvs. a fi „nebun” și dacă ați folosit până acum în mod greșit acest termen?

Comments